those were the days

coliva nu va primi niciodata un refuz de la mine, record care ii lipseste pana si ciocolatei. din pacate nu pot manca pe cat de des vreau coliva, nu pentru ca nu s-ar putea face la cerintele unui copil nascut cu lingura de desert in gura, dar ca pana acum coliva facuta pe langa pomana s-a dovedit a fi lipsita de acel ceva

tin minte ca atunci cand eram copil si petreceam mai mult de doua ore pe an la bunici, vanam toate pomenile din localitate ca sa pot manca din minunata coliva. iubeam pana si cojile de nuci scapate din greseala in amestec si incepeam sa mananc de pe margini spre centru pentru a pastra cat mai mult timp modelul facut din zahar si bomboane cip

pana la coliva bunicului, coliva a fost un prilej de sarbatoare. se strangeau o gramada de oameni, eu intalneam copii cu care ne jucam leapsa prin casa, mereu se mai gasea cate un var/unchi sau matusa pe care sa nu ii fi cunoscut pana atunci

coliva este soul food, cu tot cu cojile de nuca