minte cu probleme cauta solutii

hmm, poate sunt doar eu. poate am fost de prea multe ori de partea gresita a parei si de aceea acum manifest oarece complexe si sechele

si acum tin minte prima data cand am simtit efectul unei pare. eram la gradinita si lovisem semi-accidental, semi-intentionat capul unui baietel cu o usa. rezultatul a fost urmatorul: clanta l-a lovit peste fata si i-a spart nasul, el a fost dus la spital, toata gradinita (parca doar grupele mari aflate la acelasi etaj cu usa buclucasa) a fost pedepsita toata dupa-amiaza pana cand vinovatul urma sa isi recunoasca greseala (asa am ramas noi fara desert in ziua aceea)

a doua zi, educatoare i-a informat pe ai mei dragi parinti ca trebuie sa vina sa vorbeasca cu directoarea deoarece as fi spart nasul unui coleg. desigur, eu plasasem figura angelica pe chip si ma prefaceam absorbita de desenele de pe pereti

guess what, nici macar nu am fost parata de victima, ci de un alt baietel (al carui nume nu il pot da publicitatii de teama represaliilor aka nu mai stiu cum il cheama). prima experienta, prima ocazie cand ai mei au trebuit sa sustina in fata unei autoritati din mediul educativ-academic ca sunt o fata cuminte, ca totul a fost un accident si ca nu se va mai intampla

apoi, dupa ani si ani au urmat tot felul de alte pare, copilul caruia i-am calcat masinuta in picioare, copilul caruia i-as fi spart capul cu o piatra, copilul pe care l-as fi batut cu teava de cornete... si apoi incidentele casabile, geamurile din clasa, scaunul de la banca, banca colegului, usa de la clasa (pe care am scos-o ajutata fiind de vreo trei ori din balamale si care la sfarsitul clasei a 8-a nu se inchidea indiferent ce incercai sa ii faci), usa de la dulap si tabla => ceva bani de alocatie pierduti pe reparatii in clasa :(

plus, ce a mai dat din casa si al meu fratior, bibelouri, vaze, pahare si oglinda din camera. si plus, clasicele se bat ca chiorii pentru ca asa stiu ei sa isi manifeste iubirea la 13 ani

oricum, esentialul este ca am fost data in gat de prea multe ori si ca am dezvoltat o anumita intoleranta pentru fenomenul paracios. asa ca nu pot intelege cum oamenii ajunsi la o anumita varsta (sa spunem 22-23 de ani) mai simt nevoia sa mearga sa parasca la profi. de ce ai face asta, de ce?

prea mult timp liber? lipsa de ocupatie? sunt noua ta obsesie si nu poti trai decat daca vorbesti despre mine cu oricine? ai vreo problema cu mine si nu stii cum sa-mi spui decat prin intermediari? as vrea sa stiu, sa imi pot impaca mintea

pana acum am primit doua raspunsuri la aceasta dilema, ambele venite de la colegii de munca.
1. cineva continua traditia comunista a spionarii si raportarii activitatilor caprei vecinului
2. para este un mod de viata, este ceva intrisec uman, toti facem asta. mai intai param chestii minore, stricat jucarii, spart lucruri, apoi trecem la a povesti prietenilor despre jumatatile lor care ii inseala, iar la birou ii povestim sefului despre intarziaci si slackeri

prefer sa cred ca anumiti oameni ma cred buricul pamantului si simt nevoia sa vorbeasca despre mine oricand si cu oricine. numele meu apare obsedant in discutie (hahaha)

p.s. daca reiese cumva din cele de mai sus ca as avea ceva porniri cu iz violent, vi se pare
p.p.s. nu am recunoscut ca l-am lovit peste fata cu usa pentru ca a fost un accident si nu vroiam sa raman fara prajiturica, iar conceptiile mele despre bine/rau nu erau formate pe deplin eram inca in faza de experiment